Danga-langa, langa-danda… pe Facebook, cu Marius Dangă

Danga-langa, langa-danda… pe Facebook, cu Marius Dangă

Danga-langa, langa-danga,/ Sună-n asfinţit talanga/ Şi de la păşune, iaca,/ Tacticoasă vine vaca./ Nu mai vrea să umble creanga,/ Vine-acasă. Danga-langa”. Nu ştiu câţi dintre dumnevoastră aţi prins revelionul în care actorii Florin Zamfirescu şi Mitică Popescu interpretau sceneta „cu vaca”, însă pe mine pagina de Facebook a consilierului local Marius Dangă mă duce mereu cu gândul la acel moment.

Fost posibil candidat la Primăria Municipiului Iaşi din partea PNL, Marius Dangă desfăşoară o activitate febrilă pe Facebook. Din păcate însă, postările îi fac mai mult râu decât bine, iar orice încercare de a fraterniza cu omul de rând îl duce în zona penibilului. Exemplul postării de sâmbătă, 30 ianuarie, este cât se poate de concludent.

Intitulată „Noapte lungă…”, postarea are în centrul său o poză cu un ceaun pe aragaz… Plin cu popcorn, ceaunul arată destul de bine, chiar dacă se vede că a fost folosit cu vârf şi îndesat. De dorit lasă, însă, capacul verde, cam vechi totuşi pentru o postare de Facebook. Şi pentru că nu-l bănuim pe Dangă că ar fi sărac, punem aceste mici scăpări pe seama faptului că omul vrea să fie aproape de electoratul care petrece mai mult sau mai puţin timp în bucătărie!

Mai greu de explicat în această imagine idilică este prezenţa vaselor nespălate în chiuvetă, dar probabil consilierului i-a alunecat puţin mâna cu tot cu telefon şi cadrul s-a lărgit mai mult decât şi-ar fi dorit el! Dar, până la urmă, situaţia este scuzabilă. Ce consilier local nu are vase nespălate în bucătărie?

Dacă vă întrebaţi care este legătura cu revelionul, vă răspund: aproape niciuna!

Sursa foto: Facebook

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.