Daniel Constantin, omul care a distrus partidul lui Dan Voiculescu şi acum a ajuns în situaţia de a pierde el însuşi orice funcţie politică, demonstrează că nu a înţeles că a fost scos total din joc.
Într-o postare pe Facebook, datată duminică, 23 aprilie, Constantin lansează un nou atac la Călin Popescu Tăriceanu, proaspăt ales unic preşedinte al ALDE.
„Regret să constat şi după ziua de ieri că domnul Tăriceanu nu a înţeles nimic din discuţiile/criticile din ultimele săptămâni cu privire la comportamentul său politic extins.
În continuare, prin minciună, încearcă să acopere abuzurile pe care le face!
A încercat să-şi asigure preşedinţia dând din coate împotriva celor care i-au fost alături, călcând pe onoare şi respect şi, mai mult, întrebând apoi de ce au trădat!
Este precum în bancul celebru în care împingi pe cineva pe scări şi apoi întrebi de ce se grăbeşte”, a scris Constantin duminică pe pagina sa de Facebook.
Daniel Constantin continuă şi spune că nu este pentru prima dată când, în numele unui „liberalism autentic”, Tăriceanu provoacă scindări şi trădări, punând iremediabil prin longevitatea acestor acţiuni o pată pe întreaga clasă politică românească de după 1989 şi aminteşte în acest sens „episoadele din 1991, 2006, 2014 şi 2017”.
„Regret că nici măcar în al 12-lea ceas, Tăriceanu nu a înţeles motivele care ne despart în mod fundamental. Eu nu fac politică pentru funcţii, deci nici nu pot fi cumpărat cu funcţii. În caz contrar astăzi aş fi fost lângă domnia sa în funcţii precum cea de viceprim-ministru.
Am ales să sacrific aceste funcţii pentru oameni, nedorind să învăţ lecţia predată şi la care mă îndemna preşedintele Tăriceanu. Nici acum nu a înţeles că am condamnat minciuna şi ipocrizia, caracteristici definitorii ale comportamentului său.
Acesta este şi motivul pentru care am făcut demersurile în justiţie. Împotriva sa, nu a partidului.
Congresul ALDE pe care l-a comandat Tăriceanu va rămâne, din păcate, o pată imposibil de şters în cariera sa politică! Alta”, conchide Daniel Constantin.
Da, trebuie să recunoaştem, Daniel Constantin nu a ajuns ministru al Agriculturii şi apoi ministru al Mediului datorită politicii, ci prin propriile mijloace.
Dar, în acelaşi timp, trebuie să fim de acord şi cu faptul că toţi cei care trădează la un moment dat vor avea parte de aceeaşi soartă, iar Daniel Constantin mai are de plătit mult până să „acopere” răul pe care l-a făcut Partidului Conservator şi, implicit, celui care l-a băgat în politica mare, Dan Voiculescu!