Două comisii, alcătuite din reprezentanți de la ISU Botoșani, Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani, Inspectoratul Județean în Construcții, Direcția pentru Agricultură și Direcția de Drumuri și Poduri Botoșani au evaluat pagubele produse în județ de condițiile meteo de marțea trecută. Valoarea daunelor depășește 15 milioane de lei, din care peste 14 milioane reprezintă culturi agricole distruse.
Raporturile întocmite centralizează situațiile din razele UAT-urilor: Ștefănești, Dângeni, Dobârceni, Gorbănești, Ibănești, Mihălăşeni, Ripiceni, Trușești, Ungureni și Vlasinești.
Comuna Dângeni a fost cea mai afectată, suferind pierderi de circa 4,4 milioane de lei. Urmează orașul Ștefănești, cu pagube de peste 3 milioane de lei, apoi comunele Dobârceni și Ungureni, fiecare dintre cele din urmă înregistrând pierderi de peste 2 milioane de lei fiecare.
Potrivit rapoartelor, în orașul Ștefănești, valoarea estimată a pagubelor este de 3.248.795 lei, în comuna Dângeni- 4.370.300 lei, în comuna Dobârceni – 2.713.590 lei, în comuna Gorbănești – 3.500 lei, în comuna Mihălășeni – 931.175 lei, în comuna Ripiceni – 322.231 lei, în comuna Ungureni – 2.455.539 lei, în comuna Trușești – 18.850 lei și în comuna Vlăsinești – 814.428 lei.