Prefectul judeţului Neamţ, George Lazăr, a anunţat câştigarea procesului privind graniţa administrativă dintre judeţele Neamţ şi Harghita, decizia irevocabilă fiind pronunţată, ieri, de Curtea de Apel Ploieşti.
Între Harghita şi Neamţ a existat un diferend pe tema graniţei dintre cele două judeţe, care a ajuns în instanţă printr-o acţiune iniţiată de municipiul Gheorgheni.
În timp ce judeţul Harghita consideră că zona Cheilor Bicazului se află în întregime pe teritoriul său, judeţul Neamţ a susţinut contrariul.
Până la urmă, câştig de cauză a avut judeţul Neamţ.