De ce se agită Marius Bodea atât de mult în ultima vreme?

De ce se agită Marius Bodea atât de mult în ultima vreme?

Din momentul în care s-a aflat că Relu Fenechiu va fi eliberat condiționat, deputatul PNL de Iași Marius Bodea a fost cuprins, se pare, de o febră a comunicării pe care nu a avut-o nici măcar atunci când candida pentru primăria Iași.

Ni se pare nouă, este o simplă coincidență sau Marius Bodea și-a propus să fie „activ”? Ceea ce nu a înțeles, însă, Bodea este că atunci când vorbești mult și degeaba riști ca, atunci când chiar ai ceva de spus, să nu te mai asculte nimeni.

Marius Bodea nu este singurul dornic de a se face remarcat prin scris, fiind secundat cu mult spor de alt deputat, Costel Alexe. Atât doar că acesta din urmă scrie doar ca să bifeze că a făcut și el ceva pentru că, până acum, nu a reușit să transmită nimic concret.

Revenind la fostul director al Aeroportului Internațional Iași, că să vă arătăm că se afirmă „la normă”, vă redăm comunicatul pe care l-a transmis miercuri, 16 august, și în care nu spune nimic sau nimic din ceea ce nu a mai spus și înainte, dar poate mai bine.

Redăm comunicatul, integral:

Guvernul României a transformat marcarea Centenarului într-o beție de vorbe goale. Iașul, „capitala renașterii naționale”, inexistent în prioritățile Guvernului privind alocările de fonduri pentru sărbătorirea a 100 ani de la Marea Unire din 1918

Ieri, secretarul de stat Cristian Ioan Videscu, cel care coordonează Departamentul Centenar trecut în subordinea Ministerului Culturii, a declarat că „obiectivul Departamentului Centenar este reconcilierea românilor cu istoria și cu ei înșiși”. 

Nici acum nu știm ce își propune acest Departament și, de la aproape un an de la preluarea guvernării de către PSD, nu există nici măcar o perspectivă a ceea ce se va întâmpla pentru a marca așa cum se cuvine 100 ani de la Marea Unire din 1918. Sărbătorirea Centenarului unirii de la 1918 a devenit un mijloc pentru guvernanți de a împărți bani la baronii locali pe criterii arbitrare, așa cum a fost alocarea a 4.2 mil. euro pentru CJ Vrancea.

Iașul, care a jucat un rol primordial în Primul Război Mondial și în înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, este inexistent în prioritățile Guvernului privind alocările de fonduri pentru sărbătorirea Centenarului.

Dincolo de beția de cuvinte, Centenarul Unirii trebuie să însemne o „reconciliere” în primul rând din punct de vedere infrastructurii rutiere între regiunile țării. Atât timp cât Iașul și Moldova nu vor fi conectate printr-o autostradă cu Transilvania, pentru noi sărbătorirea Centenarului va fi umbrită pentru că eforturile și sacrificiile ieșenilor de la 1918 nu vor fi cinstite așa cum se cuvinte.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.