Victor Ponta, Marian Neacșu, Mihai Tudose, Gabriela Vrânceanu Firea, Adrian Țuțuianu, Paul Stănescu și, cu voia dumneavoastră mai la coadă, Mihai Chirica sunt mici copii în comparație cu Sorina Pintea, actualul ministru al Sănătății.
Niciunul dintre cei enumerați mai sus, care între timp au și plecat din PSD, nu a reușit să rupă din partid, cu toate sforțările din ultimele luni! Însă, de una singură, Sorina Pintea are toate șansele să scufunde partidul care a făcut-o ministră prin deciziile pe care le ia și pe care, după cum intuim, le va lua în continuare!
Să ne explicăm! Sorina Pintea este cea care bâlbâit-o cu epidemia de gripă, tot ea este cea care a dat-o în perete cu apa nepotabilă de la București (nici măcar nu puteam spune că a vrut să acopere un scandal cu un alt scandal) și tot ea este cea care a prins din zbor gluma cu „bani de la servicii pentru a cumpăra vitamina D pentru copii”, neștiind (ditamai ministrul Sănătății) că toate studiile din lumea arată că supradozajul de vitamina D, chiar dacă este rar, apare în special la copii (nu intrăm în amănunte, pentru că o să ne explice ministra)!
Bomboana de pe colivă, pentru că există și așa ceva în cazul Sorinei Pintea, a fost pusă zilele acestea, când se discută masterplanul de sănătate.
În doar câteva zile Sorina Pintea și-a ridicat în cap jumătate dintre locuitorii Regiunii de Nord-Est.
Număr redus de paturi, închideri de spitale, transformări de spitale…. etc… sunt doar câteva dintre ghiulelele care vor atârna greu de picioarele PSD atât în 2019 (două rânduri de alegeri), cât și în 2020 (alte două rânduri de alegeri)!
Și Sorina Pintea și-a găsit să vorbească despre masterplanul de sănătate nu în 2018, ci acum, când vin 4 rânduri de alegeri extrem de grele pentru PSD.
Nu știm cât de ancorată în realitățile politice este Sorina Pintea, însă am putea să-i aducem aminte ce s-a întâmplat cu PDL după ce a închis mai multe spitale în toată țara și cam cât s-a chinuit PSD să le redeschidă după ce a ajuns la putere.
Și, culmea ironiei, același PSD, prin vocea Sorinei Pintea, vine și anunță (mai voalat sau mai direct) că va închide sau va transforma mai multe spitale din întreaga țară.
Cum va reuși, oare, PSD să le explice locuitorilor unor orășele care și-au văzut spitalele închise în 2011, redeschise apoi în 2014 sau în 2015 și închise din nou în următoarea perioadă?
Asta din punct de vedere politic, pentru că din punct de vedere uman dramatismul este foarte greu de surprins în cuvinte.
Firesc, acum, ne întrebăm și cine îi face agenda Sorinei Pintea, pentru că nu pare să fie discutată la partid și nici nu specialiști din domeniul sănătății.
Însă, dacă e să ne luăm după oamenii pe care-i are în jur, se pare că discuțiile pe care le poartă ministra se învârt mai mult în sfera can-can-ului.
Asta dacă nu se învârt cumva în jurul lui Orlando Teodorovici, cu care ministra a ajuns și prin Cuba, normal după un tratament împotriva cancerului la copii!
Până la urmă, este treaba PSD ce vrea să facă în cazul spitalelor sau al ministrei, însă pentru noi va fi extrem de haios să descoperim că, de fapt, Sorina Pintea este un fel de #rezist!
Cam ca în cazul lui Mihai Chirica, despre care am avertizat de mai multe ori că nu are nicio legătură cu PSD, dar pe care Liviu Dragnea l-a promovat până la stadiul de vicepreședinte la nivel național.
Și ca să înțelegeți și mai bine cum stau lucrurile, vă putem spune că Sorina Pintea este ministrul PSD care a promovat în funcții cheie doi ieșeni înscriși în Pro România, partidul lui Victor Ponta: Cristina Gafton (foto, alături de Daniel Constantin), director Departamentul pentru implementare și monitorizare spitale regionale, și Bogdan Abalași (foto), ultimul fiind pus un fel de coordonator peste ce înseamnă construirea viitorului Spital Regional de Urgențe de la Iași!
Pentru noi o să fie distractiv să urmărim în continuare și cum se va prăbuși PSD, și cum va lucra în continuare Sorina Pintea, însă va fi extrem de dramatic să vedem, pentru a doua oară în 10 ani, cum unor oameni nevinovați li se va refuza dreptul la sănătate!
P.S. Sindicatul Sanitas a început deja protestele în țară!
Sursa foto: curentul.info și Facebook