Derby-ul Moldovei, din liga a II-a

Derby-ul Moldovei, din liga a II-a

Ştiinţa Miroslava şi Foresta Suceava, singurele echipe moldovene din liga secundă se întâlnesc, sâmbătă, de la ora 11.00, la Uricani.

Cele două formaţii ocupă ultimele poziţii în clasament, gazdele având cu un punct peste adversară, astfel că punctele puse în joc sunt improtante pentru ambele grupări.

Ieşenii vin după două eşecuri consecutive în deplasare, 0-1 la ASU Poli şi la Snagov, în timp ce sucevenii au acumulat patru puncte în ultimele două meciuri, victorie la Pandurii (1-0) şi remiză pe teren propriu cu ASU Poli (2-2).

Antrenorul Ştiinţei, Adrian Kerezsy, își dorește a foua victorie de pe teren propriu.

„Ne aşteaptă un meci foarte greu, cu o echipă care a avut rezultate bune în ultima perioadă. Noi venim după două înfrângeri la limită în deplasare, dar pe fondul unor evoluţii bune. Sper să obţinem cele trei puncte cu Foresta. Terenul va fi destul de greu şi vom avea de suferit din această cauză, pentru că suntem echipa gazdă, care trebuie să construiască. Mizez pe determinarea jucătorilor, pe dorinţa lor de a câştiga, omogenitatea este de partea noastră şi sperăm să câştigăm acest meci”, a spus Adrian Kerezsy.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.