Derby-ul Moldovei în Cupă

Derby-ul Moldovei în Cupă

În urma tragerii la sorți ce a avut loc joi, CSM Politehnica Iași și FC Botoșani se vor întâlni în sferturile de finală ale Cupei României. Partida se va desfășura într-o singură manșă, pe terenul formației mai slab poziționată în sezonul trecut.

Celelalte meciuri din Cupă sunt Dinamo – CS U Craiova, Hermannstadt – FCSB și Gaz Metan – Astra.

Meciurile se vor juca într-o singură manșă, în perioada 27 – 28 februarie – 1 martie, cu începere de la ora 13.30. Excepție fac partidele televizate, programul acestora urmând a fi comunicat ulterior pe siteul FRF.

În premieră, se vor putea face patru schimbări de jucători, cu mențiunea că ultima se poate face în prelungiri și doar dacă s-au făcut celelalte trei. În plus, Hermannstadt, singura echipă din liga a doua, poate alege terenul pe care va juca.

Dacă scorul este egal după 90 de minute de joc, vor avea loc prelungiri și apoi lovituri de departajare.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.