Detalii din viața noului episcop al Hușilor

Detalii din viața noului episcop al Hușilor

Noul episcop al Hușilor, Ignatie Mureșanul, a fost întronizat, duminică, 22 octombrie, în prezența mitropolitului Teofan al Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

Ignatie Mureșanul a fost ales în postul vacant de episcop al Hușilor în ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 5 octombrie 2017.

Născut în localitatea Bilbor din județul Harghita, Ignatie a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox          „Mitropolit Simion Ștefan” din Alba Iulia.

Pregătirea universitară și-a împlinit-o la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, la Atena, ca bursier al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia, și la Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian” din București, unde și-a susținut teza de doctorat.

A fost hirotonit diacon și preot în anul 2001 și tuns în monahism în 2008, pe seama Mănăstirii „Sfânta Treime” din Alba Iulia (Catedrala Arhiepiscopală). În anul 2008 a fost ridicat la rangul de protosinghel, iar în 2011 la cel de arhimandrit.

A fost cadru didactic universitar la Facultatea de Teologice Ortodoxă din Alba Iulia și a desfășurat o intensă activitate publicistică.

În data de 24 octombrie 2011 a fost ales, în ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu titulatura Mureșeanul, hirotonia în arhiereu având loc în data de 11 decembrie 2011, la Catedrala Mitropolitană din Paris, Franța.

„Pregătirea teologică, râvna duhovnicească și lucrarea misionară săvârșită cu jertfelnicie ca arhiereu vicar în diaspora au constituit motivația alegerii Preasfințitului Ignatie Mureșeanul ca Episcop al Hușilor. Scaunul de episcop al Hușilor a rămas vacant, după ce fostul episcop, Corneliu Bârlădeanul, a făcut o cerere de retragere de la slujire, el fiind acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu un bărbat”, au arătat reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei într-un comunicat.

Cazul Episcopului Corneliu Bârlădeanul a intrat în atenția publică în luna iunie, atunci când acesta a depus la DNA plângere împotriva a trei preoți care l-ar fi șantajat cu darea în vileag a unor imagini compromițătoare.

Ulterior, filmul respectiv a apărut în spațiul public. Sebastian Cristi Jitaru, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huși, Gheorghe Damian, preot de caritate la Spitalul Județean Vaslui și Răzvan Mihail Bumbu, preot paroh la Parohia Văleni, au fost reținuți pe data de 15 iunie, fiind acuzați că ar fi cerut bani sau funcții pentru a nu face publice o serie de înregistrări video în care Corneliu Bârlădeanul ar apărea în ipostaze intime în compania unui fost elev de la Seminarul Teologic Huși. Cei trei preoți au fost ulterior plasați în arest la domiciliu.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.