Dezinstalaţi QuickTime de pe Windows

Dezinstalaţi QuickTime de pe Windows

Experţii în securitate informatică din cadrul Departamentului american al securităţii interne (CERT) sfătuiesc utilizatorii sistemelor de operare Windows să dezinstaleze aplicaţia QuickTime pentru a elimina posibilitatea unor atacuri informatice.

Un articol al societăţii de securitate informatică Trend Micro indica recent faptul că Apple, care a dezvoltat programul QuickTime de rulare a fişierelor în format audio şi video, nu mai asigură actualizările de securitate ale softului pentru Windows, iar programul prezintă două vulnerabilităţi care pot fi exploatate de hackeri. „Exploatarea vulnerabilităţilor programului QuickTime pentru Windows poate permite desfăşurarea unor atacuri informatice prin care să fie preluat controlul de la distanţă al sistemelor informatice afectate”, indică alerta emisă de experţii de la CERT. „Singura posibilitate de reducere a riscurilor este dezinstalarea programului QuickTime, versiunea pentru Windows”, potrivit aceluiaşi anunţ.

CERT specifică faptul că alerta nu se aplică versiunii QuickTime ce funcţionează pe calculatoarele sau dispozitivele mobile ale Apple.

Cei de la societatea Trend Micro nu au cunoştinţă până la acest moment de vreun atac informatic care ar fi valorificat vulnerabilitatea softului QuickTime, însă recomandă pe site-ul lor că cea mai bună modalitate de apărare este „dezinstalarea versiunii QuickTime pentru Windows cât mai repede posibil”.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.