Director nou la AJPIS Suceava

Director nou la AJPIS Suceava

Dan Ionuţ Adomniţei este noul director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi și Inspecţie Socială (AJPIS) Suceava, după ce a cîștigat concursul organizat pentru ocuparea acestui post.

Fost administrator public al judeţului Suceava, Ionuţ Adomniţei a obţinut 87,5 puncte la proba interviului. Singurul contracandidat pe care acesta l-a avut, Ioan Barbă, a obţinut 80 de puncte la interviu. În urma probei scrise a concursului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, cel mai mare punctaj a fost obţinut de Ioan Barbă, 79 de puncte, în timp de Ionuţ Adomniţei a avut 77,8 puncte.

Iniţial, la concurs s-au înscris patru persoane. Actualul director executiv interimar, Mirela Florea, nu s-a prezentat la proba scrisă, iar al patrulea candidat, Marius Cătălin Prisăcaru, a obţinut 21,6 puncte. Un al cincilea candidat pentru funcţia de director executiv al AJPIS Suceava, Ovidiu Dănuţ Ungureanu, a fost respins de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pe motiv de tardivitate a depunerii dosarului de concurs.

Dan Ionuţ Adomniţei este de profesie economist şi a fost şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava din mai 2013 până în aprilie 2015. Din 2015, a preluat funcţia de administrator public al judeţului, post din care a demisionat în iunie 2016.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.