Doi ieșeni în echipa câștigătoare de la LightUP Festival

Doi ieșeni în echipa câștigătoare de la LightUP Festival

Cea de-a doua ediţie a LightUP Festival, competiţia internaţională de video mapping, organizată la Palas a fost câștigată de echipa Edge Mapping, din care fac parte ieșenii Andrei Cozlac și Silviu Apostol, alături de sibianul Radu Ignat.

Publicul a desemnat câștigătorii celei de-a doua ediții a LightUP Festival, competiția internațională de video mapping, organizată de ansamblul Palas.

Sute de spectatori au participat sâmbătă seară la spectacolul care a animat Palatul Culturii.

Șase proiecții a căror temă comună a fost „paint with light” au pus în valoare frumusețea arhitecturală a Palatului Culturii. LightUp Festival a reunit, și la această ediție, video artiști din Europa și chiar din Asia.

În finală au rămas echipa LZY Visual, reprezentată de Esa Perkasa Novesada, care a venit tocmai din Indonezia, Maik Hubener din Germania, echipa Illumentiel din Franța, formată din Sophie Tostain și Benoit Anquetil, Iaroslav Kostenko din Ucraina, iar România a fost reprezentată de echipa Edge Mapping.

Câștigătoarea trofeului LightUP Festival a primit marele premiu în valoare de 5.000 de euro.

Echipa Edge Mapping a ocupat locul al doilea la prima ediție LightUP Festival, ce a avut loc în decembrie 2016.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.