Se pare că joi, 24 august, marele șef de trib penelist Costel Alexe a avut limbariță. A vorbit (scris) cât nu a făcut-o în ultimii doi ani. Din păcate, însă, modul în care s-a exprimat a lăsat foarte mult de dorit (asta ca să ne exprimăm mai… soft)!
Să luăm, de exemplu, comunicatul trimis de Costel Alexe și intitulat „Incompetența și ignoranța au chip: Mihai Chirica”. Dincolo de faptul că-l atacă pe primarul Mihai Chirica, textul (corect prin ideea pe care vrea să o transmită) este plin de greșeli și abundă în exprimări haotice, treceri de la persoana a doua plural la a doua singular, litere lipsă…
Fiind trimis pe la ora 17:00, comunicatul nu face altceva decât să arate că șefului de trib PNL Costel Alexe i se făcuse foame. În rest, atacul la Mihai Chirica a ieșit doar pe aici pe acolo pe unde nu s-au făcut greșeli de exprimare!
Iată cum sună atacul lui Alexe la adresa primarului Chirica:
„Lucrurile importante au nevoie de timp’ a fost sloganul sub care administrația PSD a încercat să mascheze incompetența și corupția care au băgat Municipiul Iași într-un ev mediu administrativ: investitorii ne ocoleau, proiectele de infrastructură erau tergiversate și se pierdeau sume colosale de bani pe corecții financiare și penalizări. Doar scandalurile se țineau lanț si făceam deliciul presei naționale cu tăierea teilor sau monitorizarea activății amantei primarului folosind Poliția Locală.
În 2016 Mihai Chirica, ne vindea ‘un nou început’, doar că astăzi, prezentând triumfător, am aflat chiar din gura dumnealui că a ‘descoperit’ că în Municipiul Iași ‘sunt 1079 de șarpante și mansarde, iar autorizate 150, mai puțin de 10%!’.
Dincolo de eroarea matematică (13.9%), această afirmație este un autodenunț public al propriei incompetențe! Ceea ce omite să precizeze distinsul edil este că în cei 16 ani de administrație a ocupat pe rând atât funcția de Director Tehnic (2002-2012) în cadrul Primăriei Iași, cât și postul de Viceprimar /primar interimar(2012-2016), având în coordonare atât Poliția Locală cât și Direcția de Urbanism. Cu alte cuvinte erau atribuțiile sale de serviciu să se asigure că aceste construcții dețin autorizațiile necesare și să ia măsurile legale prin verificări periodice atunci când erau constatate abateri. Tocmai incompența sa și a aparatului Primăriei Iași au favorizat încălcarea sistematică a legii și doar o minune a făcut ca ieșenii să nu plătească cu viața prostia și ignoranța autorităților.
Domnule Mihai Chirica, în momentul când ai fost director tehnic și viceprimar și vii să zici că 10% din șarpantele și mansardele din Iași au autorizații, e ca și cum ți-ai cere singur demisia”.
P.S. Nu am modificat nimic, din simplul motiv că nu am vrut să muncim la un comunicat pe care l-a semnat Costel Alexe. Poate-poate la un moment dat va învăța și el să scrie (încă e tânăr)!