Dragnea este fiert la foc mic

Dragnea este fiert la foc mic

Cineva vrea cu tot dinadinsul să-l ţină în tensiune pe Liviu Dragnea până la alegerile locale. Decizia în dosarul „Referendumul” ar fi trebuit să se dea pe 29 februarie 2016, însă s-a amânat pentru sfârşitul lunii martie. Nu este exclus să apară o nouă amânare, urmând ca decizia să se dea în plină campanie electorală pentru locale. Pentru PSD, o eventuală condamnare cu executare a şefului partidului (chiar înainte de alegeri) ar conduce la pierderi incomensurabile.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013 pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea reprezentată de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale. Conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot. În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine şi recomandări legate de stimularea participării cetăţenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii judeţeni de campanie/primarii/activiştii de partid, mai preciza DNA.

Pe 15 mai 2015, Liviu Dragnea a fost condamnat de un complet de trei judecători de la ICCJ în dosarul „Referendumul” la un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de trei ani. Decizia a fost atacată cu apel.

La termenul din 23 noiembrie, Dragnea şi-a susţinut nevinovăţia în faţa completului de cinci magistraţi condus de şefa instituţiei, Livia Stanciu.

La termenul din 14 decembrie 2015, Liviu Dragnea nu s-a prezentat. Instanţa ar fi trebuit să audieze mai mulţi inculpaţi din dosar, însă procesul a fost amânat, deoarece a lipsit un judecător din completul de cinci magistraţi.

Pe 29 ianuarie 2016 s-a dat un nou termen, pentru 29 februarie 2016, iar la această dată, adică luni, decizia s-a amânat pentru sfârşitul lunii martie 2016!

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.