Dumitru Oprea: „În loc de guvernare, campanie de intoxicare. Ce pregătește, de fapt, coaliția PSD-ALDE?”

Dumitru Oprea: „În loc de guvernare, campanie de intoxicare. Ce pregătește, de fapt, coaliția PSD-ALDE?”

Deputatul PNL Dumitru Oprea denunță strategia de dezinformare a actualei puteri privind viitoarele măsuri economice, în condițiile în care multe dintre proiectele anunțate și lansate în dezbatere publică se dovedesc a fi, în cele din urmă, simple fumigene.

„În laboratoarele puterii par a se pregăti adevărate lovituri, ce vor fi aplicate atunci când atenția opiniei publice va fi distrasă de cu totul alte teme”, crede parlamentarul ieșean.

„Dinspre guvernare sunt lansate, aproape zilnic și, mai totdeauna, pe surse, numeroase idei de prefacere a sistemului de taxe și impozite în România. Multe dintre acestea se dovedesc a rămâne simple fumigene, la capătul unor dezbateri consumatoare de energie, timp și idei ale actorilor implicați, de la antreprenori, analiști și până la politicieni. Sarabanda de idei, unele de-a dreptul ticăloase, pare menită să distragă atenția de la adevăratele acte normative pregătite pentru această toamnă. Cu alte cuvinte, cât timp specialiștii și comentatorii de ocazie despică în patru impozitul pe gospodărie ori pe cifra de afaceri, în laboratoarele puterii se pregătesc adevărate lovituri, ce vor fi aplicate atunci când atenția opiniei publice va fi distrasă de cu totul alte teme. Iar recentul scandal privind (p)refacerea legilor justiției pare a face parte din același scenariu.

Așadar, avem de-a face cu o adevărată strategie de dezinformare și manipulare din partea guvernării PSD-ALDE. Scopul este de menține captivă agenda publică, lansând numeroase teme și ținte false, cum ar modificarea legilor justiției; naționalizarea pilonului II de pensii; trecerea contribuțiilor sociale de la angajatori la angajați, primul pas spre renunțarea la cota unică de impozitare. și, nu în ultimul rând, din ciclul uite sesiunea, nu e sesiunea, convocarea sesiunii parlamentare la 1 septembrie”, spune senatorul PNL.

„Vreau să transmit actualilor guvernanți un mesaj simplu: ar fi bine să vă opriți din manipulare și dezinformare! Românii s-au săturat de acest teatru ieftin! Prin toate acțiunile nu faceți decât să atacați angajații, micii întreprinzători, marile companii, care se trezesc zilnic, oficial sau pe surse, cu informații care în final bulversează economia românească. Și riscăm să intrăm într-o criză economică și mai profundă, chiar în absența vreunei crize mondiale”, încheie Dumitru Oprea.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.