Pe vremuri exista la Realitatea Tv (acum e la Antena 3) un realizator supranumit „zeul somnului”. Vorbea atât de rar şi de încet încât cu mare greutate reuşeai să urmăreşti o anchetă de la un capăt la altul. Astăzi, acest „zeu” a fost detronat, născându-se „Dumnezeul somnului”, în persoana lui Alexandru Muraru!
La conferinţa de miercuri, 7 decembrie, de la PNL Iaşi, Alexandru Muraru a reuşit să bată toate recordurile în privinţa vitezei cu are şi-a adormit auditoriul.
„Urma să continui…ăăăă… ce a spus Marius… Şi anume, să subliniez faptul că nu există în momentul de faţă nicio corespondenţă între ministerul Sănătăţii şi…ăăă… Consiliul Local şi Primăria Municipiului Iaşi.
Există doar acea adresă din aprilie…ăăăă….În cazul că, spre exemplu, în cazul Clujului, care a pus la dispoziţie un teren de 144.000 mp, peste 14 ha, în Floreşti, judeţul Cluj…ăă… a primit recomandarea … ă… experţilor tehnici din comisia de elaborare….(…)
Vreau să vă mai spun că domnul…ăăăă….doctor Ciuhodaru, cel care a traversat 5 partide politice, că nu mai înţelegem dacă e doctor sau e altceva….ăăăăă… era foarte vehement când domnul Bănicioiu era la conducerea ministerului Sănătăţii şi-l bombarda cu interpelări…(…)” – cam aşa au sunat cele câteva zeci de secunde pe care am putut să le urmăresc.
Extrem de pătruns de ce spunea, vrând să facă dovada că este un intelectual rasat, Alexandru Muraru a reuşit să transforme o conferinţă de campanie într-o înşiruire penibilă şi greoaie de cuvinte dezlânate.
Cu gura mai mult închisă decât deschisă, pentru a da o anumită afectare vorbelor, cu multe „ă”-uri, pentru a arăta că de fapt încearcă să-şi aleagă din vastul vocabular doar acele cuvinte care merită rostite, Alexandru Muraru m-a impresionat până la… somn!
Păcat că această conferinţă a avut loc dimineaţă, pentru că altfel mi-aş fi făcut amiază fără pic de agitaţie…
Mă opresc aici, deoarece există riscul să adorm numai cât mă gândesc la conferinţă, şi-l proclam pe Alexandru Muraru drept „Dumnezeul somnului” (fără riscul de a greşi vreo clipă)!
Citeşte şi „Toată inteligenţa PSD Iaşi s-a adunat să scrie un comunicat… prost!”
P.S. 1 Stau şi mă întreb, totuşi, câţi oameni au avut răbdare să-l asculte pe Muraru în această campanie… (păcat că nu se pot cuantifica voturile aduse de fiecare om în partid)!
P.S. 2 Uitasem să vă spun că Muraru candidează din partea PNL Iaşi la Camera Deputaţilor.
Sura foto: Facebook (Alexandru Muraru este cel din stânga)!