Durata media a unui act sexual

Durata media a unui act sexual

La fel cum lungimea nu contează, tot aşa nici durata actului sexual nu prea contează… spun specialiştii. Oamenii de ştiinţă s-au aplecat asupra acestei ultime probleme şi au încercat să descopere care este durata medie a unui act sexual (ce curiozităţi!!!).

La început, studiul publicat în Journal of Sexual Medecine şi-a propus să explice ejacularea precoce. Specialiştii s-au aplecat, aşadar, asupra unui număr de 500 de cupluri heterosexuale, cărora li s-a „instalat” un cronometru care pornea în momentul penetrării şi se oprea în momentul… final! Rezultatele au fost trecute într-un „carneţel”, fiind măsurate timp de 4 săptămâni.

Eşantionul a dat o marjă de rezultate cuprinse între 53 de minute şi mai puţin de 6 secunde!

În medie, cercetătorii au estimat că majoritatea raporturilor sexuale durează între 4 şi 11 minute. Dar, sunt foarte mulţi bărbaţi care consideră că este o adevărată performanţă să reziste 2 minute.

Studiul nu a luat în calcul prezenţa unui tratament medicamentos, relaţia dintre parteneri, locul unde s-a consumat actul sexual şi nici ora.

Acum, la final, nu ştim cui ajută acest studiu, dar, probabil, nu este rău să cunoaştem… „media”!

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.