Camera Deputaţilor a aprobat, pe 18 octombrie, prin vot secret, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a fostului ministru Elena Udrea.
Potrivit numărătorii oficiale, în sală au fost prezenţi 252 de deputaţi, iar un număr de 244 şi-au exprimat votul, cvorumul fiind astfel asigurat. Un număr de 147 de parlamentari s-au exprimat pentru încuviinţarea urmăririi penale, iar 96 împotrivă.
Deputaţii din Comisia juridică au avizat pe 17 octombrie solicitarea DNA de începere a urmăririi penale împotriva Elenei Udrea în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009.
Fostul ministru a primit vestea că avizul deputaţilor este pozitiv chiar în timp ce dădea declaraţii presei, afirmând că este un caz de Cartea Recordurilor, având 16 cereri de arestare preventivă într-un an şi jumătate.