Fabulos! Pentru că nu a fost plătit, a distrus casele pe care le-a construit

Fabulos! Pentru că nu a fost plătit, a distrus casele pe care le-a construit

Un muncitor din Suceava a distrus 5 case noi, cu un excavator, provocând pagube evaluate la 4 milioane de lire sterline pentru că nu a fost plătit pentru contribuția sa la aceste case.

Suceveanul a fost sub acuzare, după ce a apărut în fața magistraților, prin video, din celula poliției.

Daniel Neagu, 30 de ani, din localitatea Plopeni, comuna Salcea, a ales să-și facă singur dreptate atunci când toți avocații englezi îi spuneau să lase pierdute vreo 200.000 de lire sterline, pentru că nu ar avea nici o șansă să câștige un proces în fața unei companii atât de mari.

Neagu a distrus cinci case în valoare de circa 800.000 lire sterline fiecare, aparținând companiei McCarthy and Stone, din orășelul Buntingford, comitatul Hertfordshire, sudul Angliei.

Suceveanul lucra pentru o companie subcontractantă, Fenton, și, susține el, nu a fost plătit pentru contribuția sa la aceste case așa că s-a hotărât să se răzbune.

Casele au suferit pagube la nivelul pereților exteriori care au fost făcuți bucăți.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.