Fără transport gratuit pentru pensionarii din Botoșani cu venituri de peste 1.900 de lei

Fără transport gratuit pentru pensionarii din Botoșani cu venituri de peste 1.900 de lei

Începând cu 1 ianuarie 2018, nu vor mai beneficia de gratuitate la transportul local toţi pensionarii botoşăneni.

„Am făcut o analiză şi mă întreb dacă chiar toţi circulă sau au nevoie de gratuitate pe mijloacele de transport în comun. Luând în calcul că salariul minim  pe economie este de 1.900 de lei, propun ca acei pensionari care au mai mult de 1.900 de lei să nu mai primească în mod gratuit abonamentul pe mijloacele de transport în comun“, a declarat primarul Cătălin Flutur.

Edilul a explicat că este de datoria lui să propună soluţii pentru reducerea cheltuielilor şi asigurarea unor fonduri care să asigure funcţionarea şi dezvoltarea oraşului, însă măsura va fi supusă aprobării consilierilor locali.

Subvenția asigurată de municipalitate pentru transportul în comun se ridică la ora actuală la 5 milioane de lei.

Societatea Eltrans a început să elibereze abonamentele gratuite pentru anul 2018.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.