FC Botoșani a luat doar un punct la Giurgiu, după ce a avut un avantaj de două goluri

FC Botoșani a luat doar un punct la Giurgiu, după ce a avut un avantaj de două goluri

FC Botoșani a obținut doar un punct pe terenul formației Astra Giurgiu, la debutul lui Marius Croitoru pe banca roș-alb-albaștrilor, chiar dacp au condus cu 2-0 după reușitele lui Rodriguez și Ongenda.

FC Botoșani începe bine partida și după bara lui Enriko Papa și lovitura liberă bine executată de Ongneda, Jonathan Rodriguez deschide scorul. În minutul 20, Golofca este faultat în careu, arbitrul George Găman arată punctul cu var, iar Jonathan Rodriguez marchează. Cinci minute mai târziu, Ongenda execută foarte bine o lovitură liberă și scorul devine 0-2.

Gazdele ies mai mult la joc, iar cu patru minute înainte de pauză reduc din diferență. Radunovic centrează de pe stânga, Miron îl scăpat din marcaj pe V. Gheorghe, iar atacantul gazdelor înscrie.

În minutul 72, Patache îl faultează pe Radunovic la mijlocul terenului, iar George Găman scoate direct cartonașul roșu și îl elimină pe fundașul dreapta al FC Botoșani. Un minut mai târziu, gazdele egalează prin Tiram, care marchează cu capul de lângă Andrei Chindriș.

Pe final, ambele echipe au fost mulțumite cu rezultatul de 2-2 și nu au mai forțat marcarea golului care le-ar fi putut aduce trei puncte.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.