Firma unui ieșean, dorită de arabi

Firma unui ieșean, dorită de arabi

Compania românească Agricost, deţinută de antreprenorul ieșean Constantin Duluţe, este aproape să fie cumpărată de grupul Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, un gigant cu afaceri de 1 mld. dolari anual, potrivit surselor din piaţă. Tranzacţia se va ridica la peste 200 milioane de euro.

Al Dahra este o companie din Abu Dhabi, ce face parte din holdingul Al Ain, fondat de Alteţea Sa Şeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan. Al Dahra are activităţi în agricultură – cultivarea cerealelor, producţia şi tradingul acestora, având două divizii – de hrană pentru animale şi pentru oameni, mai exact producţia de orez, făină, fructe şi legume.

Compania s-a dezvoltat puternic prin achiziţii şi fuziuni la nivel mondial, conform datelor de pe site-ul propriu, fiind activă în peste 20 de pieţe.

Gigantul Al Dahra are o cifră de afaceri totală de peste 1 mld. dolari, cu o creştere anuală (compound annual growth rate) de 51%.

Compania deţine sau operează în sistem de arendă circa 200.000 de acri în toată lumea (81.000 de hectare), potrivit site-ului propriu. Achiziţia Agricost din România ar însemna o creştere de aproape 70%.

Agricost Brăila operează în sistem de arendă aproape 56.000 de hectare de teren în Insula Mare a Brăilei, fiind astfel cea mai mare fermă de pe piaţa locală.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.