Flavius Stoican: „Mai avem nevoie de întăriri“

Flavius Stoican: „Mai avem nevoie de întăriri“

Antrenorul formației Politehnica Iași, Flavius Stoican, s-a declarat mulțumit de stagiul de pregătire din Turcia, dar susține că mai are nevoie de jucători.

„A fost un cantonament reușit pentru că am avut șansa să văd toți jucătorii la lucru. Am un grup pe care mă bazez, un grup format încă de anul trecut. Tinerii au avut și ei șansa lor să joace. La final, voi trage linie și voi comunica lotul pe care mă voi baza la începutul campionatului. Mai am nevoie de întăriri pentru că sunt posturi descoperite. Sper că lucrurile vor fi în regulă“, spune Flavius Stoican.

Tehnicianul formațeii ieșene este covnins că elevii săi vor face o figură frumoasă în debutul campionatului, în ciuda porgramului dificil: „Au intrat drpeturile TV și vor ajunge și ei cu salariile la zi și vor avea un moral ridicat la început de campionat. Avem un program destul de dificil, dar eu cred că vom face față echipelor cu tradiție pe care le întâlnim la început de campioant, Craiova, Astra și Steaua.“

Formația Politehnica Iași a încheiat stagiul de pregătire din Turcia și revine vineri în țară. După două zile de pauză, jucătorii vor reveni luni la antrenamente.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.