Flavius Stoican: „Meciul cu Gaz Metan este un duel al echipelor în reconstrucție“

Flavius Stoican: „Meciul cu Gaz Metan este un duel al echipelor în reconstrucție“

Antrenorul echipei CSM Politehnica Iași, Flavius Stoican, a declara vineri, 21 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, că speră să câștige duelul echipelor aflate în reconstrucție, duminică, pe teren propriu, în fața formației Gaz Metan Mediaș.

„Ne așteaptă o partidă dificilă, contra unei formații aflate și ea în reconstrucție. Este foarte important pentru noi să câștigăm acest meci, mai ales că este prima evoluție în fața propriilor suporteri. Nu va fi un meci ușor, dar sunt încrezător că băieții vor face un meci mare. Mizez pe caracterul lor, ne-am pregătit bine și cred că putem lua cele trei puncte. Este un duel al echipelor în reconstrucție și eu sper ca noi să avem câștig de cauză”, a spus Stoican.

Incerți pentru partida cu Gaz Metan Mediaș sunt Bosoi și Platini, în schimb în primul „11“ vor intra Qaka și Kizito. „Bosoi și Platini acuză niște accidentări după amicalul de miercuri, cu Știința Mirsolava, dar eu sper să nu fie nimic grav. Pentru partida de duminică, voi putea conta pe Qaka, jucător care a semnat cu noi în această săptămână și Kizito, jucător pentru care am primit asigurări de la conducerea clubului că va fi legitimat în timp util. Sunt jucători importanți pentru noi și sper ca toți să fie apți pentru partida de duminică și să ne ajute să luăm primele trei puncte“.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.