Flavius Stoican: „O victorie cu FCSB ar încununa munca noastră de un an“

Flavius Stoican: „O victorie cu FCSB ar încununa munca noastră de un an“

Antrenorul echipei CSM Politehnica Iași, Flavius Stoican, a declarat că își dorește să poată obţine cel puţin un egal cu FCSB.

„Ne aşteaptă o partidă dificilă şi sper să fie un meci spectaculos. Sunt convins că vom avea ambiţie, plăcere, pentru că îi simt pe jucători la antrenamente. Important este să fim responsabili şi spun asta pentru că au fost situaţii în play-off în care am primit goluri din faze fixe şi chiar dacă am avut evoluţii bune, rezultatul nu a fost de partea noastră. Multe meciuri se decid dintr-o fază fixă, care nu anunţă nimic, îmi doresc să nu facem nicio greşeală. Dacă ne bat, să fie mai buni decât noi, pe teren. Pentru asta, trebuie să fim responsabili. FCSB pleacă cu prima şansă, pentru că au jucători valoroşi, de milioane de euro, dar asta nu înseamnă că vor avea un meci uşor în Copou. O victorie cu FCSB ar încununa munca noastră de un an de zile”, a declarat Flavius Stoican.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.