Foamea de bani scumpește produsele în piețele ieșene

Foamea de bani scumpește produsele în piețele ieșene

Se pare că dorința primarului Mihai Chirica de a scoate bani din piatră seacă, după ce a obținut foarte, foarte puține finanțări de la nivel central și niciun euro din fonduri europene, lovește puternic în locuitorii Iașiului. Una dintre măsurile luate de Chirica este să crească taxele percepute în piețe, fapt care, în final, duce la creșterea prețului produselor vândute către populație.

Creșterea tarifelor din piețele ieșene a stârnit revoltă chiar și în rândul producătorilor agricoli. Ei vor fi nevoiți acum să plătească sume cuprinse între 25 și 30 de lei pe zi doar pentru închirierea unei tarabe. Un calcul simplu arată că un producător agricol va trebui să plătească, într-o singură lună, 750 de lei doar pentru închirierea unei tarabe. Consecința imediată? Toate produsele care se vând în piețe se vor scumpi.

Citește și „Cu câți bani și-a premiat Mihai Chirica secretara?”

Conducerea Ecopiața SA spune că mărirea tarifelor cu procente cuprinse între 10% și 100% pentru producătorii agricoli care vor să-și comercializeze mărfurile în piețele ieșene este justificată de creșterea salariului minim pe economie, dar și a costurilor cu utilitățile și curățenia.

 

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.