Dat fiind faptul că spiritele s-au mai calmat puţin, în cele ce urmează o să publicăm câteva fragmente dintr-o carte extrem de interesantă, fără a face vreun comentariu.
Pentru cei interesaţi să aprofundeze, cartea se numeşte „Psihologia mulţimilor”, a fost scrisă de Gustave Le Bon, iar fragmentele sunt preluate din ediţia în limba română publicată de editura ANTET XX PRESS. Prezentăm mai jos aceste fragmente, cu menţiunea că nu vom face niciun comentariu la adresa celor scrie de Le Bon:
* „Studiind caracteristicile fundamentale ale maselor, am arătat că acestea sunt animate aproape exclusiv de inconştient.
Actele lor sunt mai mult influenţate de activitatea măduvei spinale decât de cea a creierului. Acţiunile săvârşite pot să fie perfecte în privinţa execuţiei, dar nu creierul este cel care le dirijează.
Indivizii acţionează conform impulsurilor primite care se răsfrâng cu neîncetatele lor variaţii asupra maselor. Şi individul izolat poate să fie supus aceloraşi excitanţi ca individul dintr-o mulţime de oameni, dar raţiunea îi va arăta în inconvenientele cedării, şi el nu va ceda în faţa impulsurilor.
Din punct de vedere psihologic, fenomenul se defineşte astfel: individul izolat posedă aptitudinea de a-şi domina reflexele, în timp ce mulţimea e lipsită de a calitate.
Diversele impulsuri la care răspund masele pot să fie generoase (pline de cruzime, eroice sau marcate de laşitate, dar întotdeauna ele vor fi într-atât de imperioase, încât chiar spiritul de conservare dispare în faţa lor”.
* „Dată fiind varietatea stimulilor susceptibili de sugestie asupra maselor şi faptul că acestea răspund întotdeauna la ei, rezultă că masele sunt extrem de mobile.
Într-o fracţiune de secundă, ele pot să treacă de la ferocitatea cea mai sângeroasa la generozitate sau la eroism absolut.
Masele devin cu uşurinţa călăi şi, nu cu mai puţină uşurinţă, martiri. Din sânul maselor au ţâşnit torentele de sânge cerute de triumful credinţelor dar nu este nevoie să coborâm până la epocile eroice pentru a ne da seama de ce sunt capabile masele.
În luptă, ele nu-şi precupeţesc viaţa şi numai acum câţiva ani un general devenit subit foarte popular a găsit rapid o sută de mii de oameni gata să moară pentru cauza lui”.
* „Masele nu sunt numai impulsive şi mobile. Ca şi popoarele primitive, ele nu admit obstacole între dorinţele lor şi împlinirea acestor dorinţe, cu atât mai mult cu cât numărul le dă sentimentul unei puteri irezistibile.
Pentru individul integrat maselor, noţiunea de imposibil dispare. Omul singur îşi dă prea bine seama că nu ar putea să dea foc unui palat ori să jefuiască un magazin, aşa că în mod normal nu va nutri asemenea gânduri.
În sânul mulţimii, el devine conştient de puterea pe care o conferă numărul şi, la cea dintâi sugestie de omor sau de jaf cedează imediat; orice obstacol imediat fiind înlăturat cu frenezie.
Dacă organismul omenesc ar permite perpetuarea furiei, s-ar putea spune că starea normală a maselor contrariate este furia”.
* „Şi cât ar putea părea de neutră, o masă de oameni se află, cel mai adesea, într-o stare de expectativă propice sugestiei. Imediat ce sugestia va fi formulată, prin contagiune, se va insinua în toate creierele dictând ţinta, căci la oamenii aflaţi sub puterea sugestiei, ideea fixă tinde să se transforme în act.
Fie că trebuie incendiat un palat, fie că este de înfăptuit o acţiune prin care să-şi arate fidelitatea, mulţimea va purcede pe dată, cu cea mai mare uşurinţă, la fapte.
Totul depinde de natura elementului excitant, şi nu, ca în cazul individului izolat, de raporturile dintre actul sugerat şi motivele raţionale care l-ar putea împiedica să acţioneze”.
„Astfel, purtată permanent între limitele inconştientului, aptă de orice sugestie, pradă violenţei trăirilor proprii fiinţelor incapabile de a face apel la influenţa raţiunii, lipsită de spirit critic, masa de oameni nu poate să manifeste decât o credulitate excesivă.
Pentru ea, neverosimilul nu mai există, nu trebuie să uităm aceasta, pentru a înţelege uşurinţa cu care se nasc şi se transmit zvonurile şi poveştile cele mai fabuloase”.
* „Naşterea unor legende care circulă cu mare repeziciune la nivelul mulţimilor nu este numai rodul credulităţii totale, ci şi al denaturărilor grosolane pe care le capătă evenimentele în imaginaţia indivizilor strânşi laolaltă.
Întâmplarea cea mai simplă capătă proporţii deformate, căci masele gândesc prin imagini, iar imaginea evocată evoca, la rândul ei, altele fără legătură logică cu prima”.
* „Calităţile intelectuale ale indivizilor care compun mulţimea nu au importanţă şi nu contrazic acest principiu.
O dată integraţi masei, înţeleptul şi cel sărac cu duhul devin deopotrivă incapabili de observaţie. Teza poate părea paradoxală, iar pentru a o demonstra ar necesita trecerea în revistă a unui imens număr de fapte istorice pentru care nu ne-ar ajunge mai multe volume”.
* „Sentimentele pe care le manifestă o mulţime, fie bune, fie rele, vădesc întotdeauna simplitate şi exagerare, individul integrat masei apropiindu-se, ca şi în alte privinţe, de stadiul fiinţelor primitive. Incapabil de nuanţe, el vede lucrurile global şi fără etape de tranziţie.
Exagerarea unui sentiment este întărită şi de faptul că, răspândindu-se foarte repede, prin sugestie şi prin contagiune, aprobarea lui îi sporeşte considerabil forţa”.
„Din nefericire, cel mai adesea, exagerarea se manifestă în privinţa celor mai reprobabile trăiri, atavisme instinctuale ale omului primitiv, pe care, temându-se de pedepse, individul izolat şi responsabil şi le reprimă.
Aşa se explică uşurinţa cu care masele se lasă antrenate în cele mai oribile excese. E drept că, sugestionate cu abilitate, masele devin capabile de eroism şi devotament, într-un grad mult superior individului singur”.
* „Socotesc inutil să mai subliniez că exagerarea maselor vizează doar trăirile şi nicidecum facultăţile intelectuale, căci, aşa cum am arătat, individul făcând parte dintr-o mulţime are nivelul inteligenţei mult coborât Lucrul acesta a fost constatat şi de dl Tarde în studiile sale despre criminalitatea maselor.
Aşadar, numai în sfera afectivă pot masele să urce foarte sus ori, dimpotrivă, să coboare foarte jos”.
* „Masele nu cunosc decât sentimente simple şi radicale, opiniile, ideile şi convingerile ce le sunt sugerate fiind acceptate ori respinse în bloc, drept adevăruri absolute sau erori nu mai puţin absolute.
Aşa se întâmplă, de altfel, întotdeauna cu convingerile sugerate, în loc de a fi trezite pe cale raţională.
Se ştie prea bine cât de intolerante sunt credinţele religioase şi cât de tiranic stăpânesc ele sufletele”.
* „Neavând nici cea mai vagă îndoială în privinţa adevărurilor sau erorilor decretate de ele şi, pe de altă parte, cunoscându-şi bine forţa, masele sunt pe cât de intolerante, pe atât de autoritare. Un ins poate să accepte să fie contrazis, să mai poarte discuţii, masele nu suportă niciodată aşa ceva.
În adunările publice, cel mai neînsemnat dezacord exprimat de un orator este pe loc întâmpinat de urlete de furie şi invective nestăpânite, urmate de alungarea oratorului dacă el persistă în a contraria mulţimea.
Şi dacă n-ar fi prezentă neliniştitoare a agenţilor de ordine trimişi de autorităţi, în aceste reuniuni, cel care îşi manifestă opoziţia ar fi de multe ori linşat”.
* „Autoritarismul şi intoleranta constituie o trăsătură generală a tuturor categoriilor de mulţimi, dar ele apar în grade diferite de la popor la popor, cel mai insistent manifestându-se la masele de origine latină, până într-atât încât duc la aneantizarea sentimentului de independenţă individuală, încă puternic la anglo-saxoni.
Masele de origine latină sunt afectate doar de independenţa colectivă a grupului, aceasta caracterizându-se prin nevoia imperioasă şi năvalnică de a-i converti la convingerile lor pe toţi disidenţii.
La popoarele latine, iacobinii din toate epocile, începând cu reprezentanţii Inchiziţiei, nu s-au ridicat niciodată la un alt nivel de înţelegere a libertăţii”.
„Pentru mase, autoritarismul şi intoleranţa constituie sentimente atât de bine precizate, încât ele le practică şi le acceptă în egală măsură.
Ele respectă forţa şi se arată prea rar impresionate de bunătate, care este privită drept o formă de slăbiciune. Ele nu şi-au arătat niciodată simpatia faţă de stăpânii generoşi, ci faţă de tiranii care le-au dominat cu mână de fier.
Acestora din urmă le înalţă cele mai impresionante statui. Iar dacă despoţii detronaţi sunt câteodată târâţi chiar dinaintea falnicelor monumente înălţate în cinstea lor, explicaţia trebuie căutată în faptul că, pierzându-şi puterea, tiranii sunt plasaţi în categoria celor slabi, demni de dispreţ, iar nu printre cei care merită să inspire teamă.
Tipul de erou adulat de mase va avea mereu statura unui Cezar – strălucirea lui le seduce, autoritatea lui le impune respect şi sabia lui le insuflă teamă”.