Ia mai zi-ne, domnu’ Chirica, cum e cu execuţiile?

Ia mai zi-ne, domnu’ Chirica, cum e cu execuţiile?

Pe 15 iunie, aflându-mă, aşa, într-un moment mai poetic (mă refer la Mihai Eminescu), am avut tendinţa de a-i plânge de milă primarului Iaşiului Mihai Chirica pentru prima dată în viaţă. A povestit atât de frumos şi de înduioşător modul în care a fost el executat în PSD, încât mai-mai că am fost pe punctul de a vărsa o lacrimă… Însă, brusc am fost trezit din visare şi mi-am adus aminte de execuţiile pe care plângăciosul Chirica le-a pus în mişcare de-a lungul timpului!

Citeşte şi „Mihai Chirica îi jigneşte maxim pe ministrul Bănicioiu, pe Camelia Gavrilă, dar şi pe intelectualii din Iaşi”

Îl dăm jos de acolo, de acolo, de acolo, îl omorâm şi la urmă îl şi defăimăm complet, ca să nu folosesc un cuvânt vulgar. După care apare liderul şi spune ca e de acord cu A, B, C, dar fără defăimare. Şi apare o dispută poliţistul bun, vezi Dragnea, şi ceilalţi poliţişti răi, se dau soluţiile: Eu am vrut sa te salvez, Sorinele, am vrut să te fac viceprim-ministru, tu n-ai vrut. Am vrut să te fac viceguvernatorul Băncii Naţionale, tu n-ai vrut. Am mai vrut tot felul de chestii să-ţi propun, dar ăştia au vrut să te dea şi afară. Eu n-am vrut, toate până aici, îmi eşti drag, eşti prietenul meu. Circul ia sfârşit, omul este umilit, i se aduc tot felul de învinuiri ca la berăria de după stadion, la fel se discută, şi este asasinat într-o manieră cât se poate de evidentă. Asta este ceea ce se întâmplă sub conducerea lui Liviu Dragnea”, a povestit primarul Iaşiului.

Când am auzit aceste lucruri, spuse de cel care în iarnă a crezut că-i scoate pe ieşeni în stradă să-l susţină (nu a fost niciun om la miting) sau că va avea susţinerea oamenilor prin acea tentativă de pe Facebook intitulată „Je suis Chirica”, am avut, aşa, o strângere de inimă şi am zis că unui asemenea om nu i se poate întâmpla aşa ceva. Că nu poate fi real! Cum să i se facă o asemenea nedreptate celui care din decembrie şi până acum nu a făcut altceva decât să lupte împotriva PSD (el fiind ales primar al Iaşiului din partea PSD)? Cum să-l jigneşti, în interiorul PSD, pe cel care spunea că „Există un PSD al intelectualilor şi un PSD al analfabeţilor”? Cum?

Am continuat să-l ascult şi durerea mea (interioară, normal) a devenit şi mai mare. „Am desenat, m-am gândit la lucruri frumoase, n-am înţeles niciun sfert din ceea ce au spus, pentru că mintea mea era deconectată de la acele cuvinte vulgare”, a spus Mihai Chirica. Ziceţi dumneavoastră, acum, cum să-i faci rău unui om atât de sensibil, atât de conectat lumea contemplativă a lui Bivolaru… Cum, domnule Dragnea, cum să-i faceţi rău unui biet suflet romantic rătăcit prin cruda şi nemiloasa lume politică?

Brusc, după ce s-a terminat şarada plângăcioasă a celui pe care fosta soţie îl acuza prin presă că a bătut-o, mi-am adus aminte de oamenii pe care Mihai Chirica i-a executat în decursul ultimilor 2 ani!

Aşa că, o să-l rog acum pe domnul Chirica să ne povestească, tot într-o conferinţă de presă, şi cum l-a executat pe directorul de programe din Primăria Iaşi, Cosmin Coman (primul om dat afară din primărie de Mihai Chirica după ce a devenit primar interimar). De la mazilirea lui Coman, Primăria Iaşi nu a mai reuşit să facă niciun proiect pe fonduri europene!

De asemena, aş vrea să ne povestească exact cum încearcă acum să le execute pe Letiţia Palaga (şefa DAPPP Iaşi) şi pe Denisa Ionaşcu (secretara Consiliului Local Iaşi).

Să ne povestească, totodată, cum l-a executat pe fostul arhitect-şef al municipiului, pe numele lui Tudor Vericeanu!

Poate ne va spune şi de ce l-a executat pe Mihai Pricop, fostul şef al Biroului de Cultură din Primăria Iaşi, şi de ce a pus-o în locul lui pe o anume Dorina Ţicu, care este atât de competentă încât nu o mai suportă nimeni pe la Universitatea „AL.I. Cuza” din Iaşi!

Foarte curios aş fi să aflu, adică să ne povestească Mihai Chirica, modul în care l-a executat pe Victorel Lupu, unul dintre cei mai serioşi şi lipsiţi de pete politicieni ieşeni. Deci, domnul Chirica (scuzaţi cacofonia) cum aţi reuşit să-l executaţi pe Victorel Lupu şi să-l zburaţi de la şefia PSD Iaşi fără să se organizeze alegeri? Ne povestiţi?

Poate ne spune Mihai Chirica, dacă are timp, normal, şi cum a reuşit să-i execute pe Florin Boca, pe Cătălin Bulgariu, pe Sorin Avram Iacoban…

Acum, chiar sunt trist de tot! Am ratat singura şansă de a-i plânge de milă primarului Mihai Chirica!

Dar, chiar dacă acest lucru nu este de importanţă naţională (aşa cum a fost „execuţia” lui Mihai Chirica în PSD), aş vrea, totuşi, ca primarul Iaşiului să ne povestească şi despre execuţiile ordonate sau făcute de el (inclusiv cele de natură penală)!!!

Citeşte şi „De ce tinerii politicieni ajung la groapa de gunoi a istoriei?”

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.