Iaşii în Primul Război Mondial (1916-1918)

Iaşii în Primul Război Mondial (1916-1918)

Cu prilejul Centenarului, aniversat anul acesta, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul de Istorie a Moldovei şi Muzeul Unirii – organizează expoziţia „Iaşii în Primul Război Mondial (1916-1918)”.

Expoziţia are o parte documentară, ce reuneşte imagini rare de epocă, aflate în patrimoniul unor instituţii prestigioase precum Biblioteca Academiei Române, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Arhivele Naţionale ale României – Filiala Iaşi şi Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi. A doua parte a expoziţiei etalează obiecte şi documente originale din colecţiile Muzeului de Istorie a Moldovei.

La sfârşitul anului 1916, Familia Regală, Guvernul, Parlamentul s-au refugiat la Iaşi, în vechea capitală a Moldovei, împreună cu o bună parte a populaţiei. Drama umană petrecută atunci, amplificată de ger, foamete, tifos şi un cumplit accident feroviar, este greu de imaginat astăzi. Numărul victimelor zilnice a produs un efect demoralizator, depăşit cu mare dificultate. Cu toate acestea, la Iaşi românii şi-au regăsit încrederea în destinul lor. În vremuri grele, ei au redescoperit forţa solidarităţii şi puterea de a învinge.

Vernisajul va avea loc vineri, 9 iunie, ora 17.00, la Palatul Culturii. Expoziţia, ai cărei curatori sunt dr. Aurica Ichim şi dr. Sorin Iftimi, va fi deschisă în perioada 9 iunie – 9 iulie 2017.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.