Membrii Academiei Române și-au ales vineri, prin vot secret, vicepreședinții. În funcții au fost aleși Bogdan Simionescu – doctor în științe chimice, Victor Spinei – istoric și arheolog care a criticat dur Institutul Levantului al lui Constantinescu, Răzvan Theodorescu – istoric și Victor Voicu – medic farmacolog.
Pentru funcția de secretar general, care a rămas vacantă, vor fi organizate alegeri pe data 29 iunie 2018. Biroul Prezidiului este organul executiv al instituției și conduce activitatea Academiei Române între întrunirile Prezidiului. Organul suprem de conducere a Academiei Române este Adunarea Generală, formată in prezent din 200 de persoane – toți membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare ai Academiei.
Ședința a fost condusă de Ioan-Aurel Pop, ales în urmă cu două săptămâni în funcția de președinte al Academiei Române.
Prezidiul ședinței a fost alcătuit din academicienii Cristian Hera, Ionel Haiduc și Eugen Simion, care au deținut funcția de președinte al Academiei Române în mandatele precedente.
Bogdan C. Simionescu (70 de ani) este inginer chimist. S-a născut la Iași, unde a urmat liceul și a continuat cu studiile superioare la Facultatea de Chimie Industrială, Secția tehnologia compușilor macromoleculari, din cadrul Institutului Politehnic. Între 1972 și 1975 s-a specializat la Universitatea Catolică din Louvain, Belgia, unde și-a susținut teza de doctorat cu tema „Agregarea moleculelor de colorant sub influența polimerilor“.
A fost asistent (1971-1978), șef de lucrări (1978-1990), conferențiar (1990-1992), iar din 1992 este profesor în cadrul Departamentului polimeri naturali și sintetici la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași și șeful Catedrei Macromolecule (1996-2003). Profesor asociat al Universității Politehnica din București (1994-2006). Director al Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ din Iași (2000-2014), director al Centrului de Excelență „Polimeri“ (din 2003) și director al Platformei de formare și cercetare interdisciplinară Materiale polimerice înalt performante pentru medicină, farmacie, microelectronică, stocare de energie/ informații, protecția mediului (din 2006) al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iași.
În 2000, Academia Română l-a ales membru corespondent, iar în 2009 membru titular în cadrul Secției de științe chimice. În perioada 2012-2014 a fost președinte al Filialei Iași a Academiei Române. În perioada aprilie 2014 – aprilie 2018 a deținut funcția de vicepreședinte al Academiei Române.
Bogdan Simionescu a candidat, în urmă cu două săptămâni, la funcția de președinte al Academiei Române.
Victor Spinei (74 de ani) este istoric și arheolog. S-a născut la Lozova-Lăpușna (Basarabia). A făcut studii liceale și universitare la Iași, unde a absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universității „Al. I. Cuza“ (1966). În 1977 a obținut doctoratul în științe istorice la Universitatea din București, cu teza „Moldova în secolele XI-XIV“. A urmat stagii de documentare și specializare în Austria, China, Franța, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Spania, Suedia, URSS.
A fost cercetător la Institutul de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol“ din Iași (1996-1990). Din 1990 este cercetător la Institutul de Arheologie din Iași, pe care l-a condus în calitate de director în perioada 2003-2011. Profesor la Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza“ din Iași, începând cu 1990. A coordonat săpături arheologice și a cercetat perioada de început a epocii medievale în spațiul românesc și cel sud-est european. În 2001 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 2015, membru titular. Din 2015 este vicepreședinte al Academiei Române și coordonator al Programului „Centenar“ dezvoltat de Academia Română.