Iașiul lăsat de izbeliște. Chirica a plecat în concediu

Iașiul lăsat de izbeliște. Chirica a plecat în concediu

În condițiile în care prefectul Iașului a semnat ordinul de încetare a mandatului de consilier al viceprimarului Gabriel Harabagiu, primarul Mihai Chirica s-a gândit că ar fi timpul să-și ia concediu, lăsând orașul de izbeșiște.

„Eu sunt în concediu de odihnă pe care l-am înregistrat la Primăria Iaşi şi toate atribuţiile îi sunt delegate domnului viceprimar Gabriel Harabagiu care, până la întoarcerea mea, trebuie să-şi continue misiunea“, a declarat primarul Mihai Chirica.

Astfel, Chirica a susţinut că ordinul emis de prefect nu ar produce efecte imediate. Primarul şi-a luat concediu pentru cel puţin două săptămâni.

Concediul vine după ce tim pde câteva zile a fost plecat la Houston, pentru a semna un act de înfrățire cu orașul american.

Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 80/2003, primarul trebuie să-şi programeze concediul de odihnă în ultima lună a anului precedent şi să-şi anunţe plecarea în şedinţa Consiliului Local premergătoare. În aceeaşi şedinţă, desemnează şi persoana (viceprimarul) căruia îi deleagă atribuţiile. Acest lucru nu s-a întâmplat nici la şedinţa ordinară din 28 februarie, nici la cea extraordinară din 21 martie. Cum ordinul prefectului intră în vigoare „de îndată“, viceprimarul delegat – pus astfel în imposibilitatea de a-şi continua mandatul – trebuie să-l înştiinţeze, tot „de îndată“ pe primar, potrivit art. 8 din OG 80. Concediul de odihnă al acestuia se întrerupe „în mod excepţional dacă interesele colectivităţii locale impun prezenţa sa în unitatea administrativ-teritorial“, menţionează ordonanţa.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.