Ieşeanul Anton Heleşteanu, director sportiv al FC Dinamo Bucureşti

Ieşeanul Anton Heleşteanu, director sportiv al FC Dinamo Bucureşti

Fostul arbitru iesean Anton Heleşteanu va fi, de la 1 iulie 2018, noul director sportiv al FC Dinamo Bucureşti, a anunţat Alexandru David, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului din Ştefan cel Mare, potrivit site-ului oficial, www.fcdinamo.ro.

„Dinamo reprezintă, pentru mine, împlinirea unui vis de adoslescent, mai exact de a face parte din clubul pe care-l admir şi îl susţin. Cunosc şi înţeleg foarte bine ce înseamnă istoria şi tradiţia acestui club. Repet, am această convingere pentru că este o diferenţă între a cunoaşte şi a înţelege. După un ciclu de cinci ani la FC Botoşani, unde cred că echipa din Moldova a realizat lucruri importante în fotbal şi a ajuns până în cupele europene, mi-am dorit ceva mai mult, o provocare mai mare. Un mesaj pentru suflarea dinamovistă? Pentru mine, Dinamo este Corabia din poezia mea preferată a lui Esenin. După o viaţă de om, ea nu s-a scufundat, aşa cum mulţi au vrut în fiecare an”, a declarat noul oficial.

În vârstă de 48 de ani, fostul arbitru internaţional şi-a început cariera de conducător de club în urmă cu 10 ani, ca preşedinte executiv la FC Vaslui şi a mai fost director general la FCM Tg. Mureş (2011-2013) şi director sportiv la FC Botoşani (2013-2018).

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.