Îi ia cineva locul lui Bârliba la „Sf. Spiridon“?

Îi ia cineva locul lui Bârliba la „Sf. Spiridon“?

Consiliul de Administraţie al Spitalului „Sf. Spiridon“ organizează concursul pentru ocuparea funcţiei de manager.

Candidaţii vor susţine cele două etape ale concursului la sediul instituţiei, pe Bulevardul Independenţei nr. 1, în perioada 2-6 noiembrie 2017.

Etapa de verificare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunţul de concurs va avea loc în data de 20 octombrie – etapă eliminatorie. Etapa de susţinere publică şi de evaluare a proiectului de management va avea loc în data de 2 noiembrie, ora 11.00. Data limită pentru depunerea dosarelor de înscriere la concurs este 20 octombrie.

În prezent, Ioan Bârliba conduce Spitalul „Sf Spiridon“ în baza unui act adiţional prin care i-a fost prelungit ultimul contract de management cu încă şase luni, până la organizarea concursului pentru ocuparea postului. Bârliba este șef al spitalului de peste zece ani.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.