Încă o șansă pentru absolvenţii de liceu din Botoșani să ia Bacalaureatul

Încă o șansă pentru absolvenţii de liceu din Botoșani să ia Bacalaureatul

Pese 600 de absolvenți de liceu din Botoșani vor susține, începând de luni, a doua sesiune a Bacalaureatului din acest an.

Examenul va debuta cu probele scrise, ceea ce reprezintă o premieră pentru sistemul educaţional. Astfel, pe 21 august, candidaţii vor susţine proba scrisă la limba şi literatura română, iar pe 23 august, proba obligatorie a profilului. Proba la alegere este programată pe 24 august.

Examenul va continua în ziele de 25, 28 august cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

În perioada 29-30 august, candidaţii vor face dovada competenţelor digitale, urmând ca în zilele de 30 şi 31 august să se prezinte în faţa comisiilor de evaluare a competenţelor de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională.

Candidaţii vor afla rezultatele pe 1 septembrie, zi în care vor putea fi depuse şi contestaţii de către cei care vor fi nemulţumiţi de note.

Lucrările ale căror note vor fi contestate vor fi reevaluate în perioada 2 – 5 septembrie, iar pe 6 septembrie vor fi anunţate rezultatele finale.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.