Un microbuz care se întorcea din Italia şi era escortat de poliţişti s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, pe drumul naţional DN 29A, în zona localităţii Huţani, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, autovehiculul făcea parte dintr-o coloană de maşini preluată de la limita cu judeţul Suceava pentru a fi condusă către un centru de carantină. După câţiva kilometri, şoferul microbuzului a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ieşit de pe drum, răsturnându-se în afara părţii carosabile.
Şoferul, care era singur în maşină şi care cel mai probabil a adormit la volan, nu a fost rănit grav. El a fost preluat de o ambulanţă şi transportat în centrul de carantină. De asemenea, microbuzul a fost ridicat de la faţa locului, fiind transportat mai departe pe o platformă.