Înfrângere pentru FC Botoșani, la Călărași

Înfrângere pentru FC Botoșani, la Călărași

Formația FC Botoșani a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, scor 2-3 (1-2), de Dunărea Călărași. Echipa lui Costel Enache a marcat două goluri din penalty, dar a primit trei goluri pe niște greșeli copilărești.

Botoșănenii au controlat jocul încă de la înceut și au reușit să deschidă scorul în minutul 10. Simion l-a trântit în careu pe Mihai Roman, iar arbitrul Cătălin Popa a dictat penalty. Argentinianul Jonathan Rodriguez a transformat pentru 1-0.

Gazdele au primit și ele un penalty, în minutul 21, însă Pap a respins șutul expeidat de Pană. Călărășenii au continuat să preseze și Kanda a reușit egalarea în minutul 29.

În minutul 37, Dobrosavlevici a întors rezultatul, marcând cu capul, de lângă Miron, în urma unui corner.

În minutul 50, arbitrul Cătălin Popa a dictat din nou penalty pentru FC Botoșani după ce Țenea l-a lovit pe Fabbrini. Rodriguez a executat bine și a restabilit egalitatea.

Cu cinci minute înainte de final, gazdele au dat lovitura prin Ndiaye, după o nouă fază fixă.

Diferența putea fi și mai mare, în minutul 88 Alex Munteanu scăpând singur spre poarta botoșănenilor, dar Pap a reușit să apere.

Scor final 3-2 pentru gazde și FC Botoșani rămâne cu doar 8 puncte, fiind aproape de retrogradare.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.