Întâlnirea prefecților din Regiunea Nord-Est

Întâlnirea prefecților din Regiunea Nord-Est

Iașiul a găzduit miercuri, 20 noiembrie, prima întâlnire regională a prefecților din Regiunea Nord-Est, din ultimii 25 de ani.

La discuții au participat prefectul județului Iași, Marian Șerbescu, ministrul secretar de stat în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, responsabil cu relația cu instituțiile prefectului, Dan Mihai Chirica, prefectul județului Bacău, Maricica Coșa, prefectul județului Botoșani, Dan Slincu, prefectul județului Neamt, Vasile Panaite, prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi și prefectul județului Vaslui, Eduard Popicî.

„Întâlnirea nu a fost una protocolară, ci una de lucru, destinată prezentării de modele de bune practici în vederea aplicării unitare a legislației. Tocmai de aceea, cei mai importanți participanți la discuții au fost specialiștii în domeniile fondului funciar, contenciosului administrativ sau resurselor umane angajați în instituțiile prefectului din Regiunea Nord-Est. Am propus ca astfel de întâlniri să se permanentizeze, ele urmând să fie organizate periodic în beneficiul final al cetățenilor“, a spus Marian Șerbescu.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.