Internetul mobil a depăşit internetul de pe calculator

Internetul mobil a depăşit internetul de pe calculator

Pentru prima dată, telefoanele şi tabletele însumează un trafic mai mare decât cel realizat prin intermediul calculatoarelor, arată un studiu realizat de StatCounter.

Conform studiului, luna octombrie a adus rocada în ceea ce priveşte cantitatea de trafic între dispozitivele mobile şi PC-uri. Telefoanele şi tabletele au realizat 51,3% din traficul total, în timp ce desktop-urile au scăzut la 48,7%. În unele ţări, precum Marea Britanie şi Statele Unite, desktop-ul este responsabil în continuare de majoritatea traficului web. În Marea Britanie proporţia este 55,6% – 44,4% în favoarea desktop-ului, iar în America diferenţa este şi mai mare: 58% versus 42%.

La polul opus, există şi exemple în care internetul mobil domină clar. India este un astfel de caz. Aici, 75% din trafic este realizat de telefoane şi tablete.

Faptul că internetul mobil a ajuns să-l depăşească pe cel realizat prin clasicele desktop-uri, nu ar trebui să constituie o surpriză. Un indiciu în acest sens a fost lansat de Google, în mai 2015, când numărul căutărilor realizate de pe dispozitive mobile l-a depăşit pe cel al căutărilor de pe calculatoare.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.