„Învaţă să ai încredere în tine!”

„Învaţă să ai încredere în tine!”

Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi organizează în luna iulie 2017 atelierul de lucru cu tema „Învaţă să ai încredere în tine!”.

Printre obiectivele urmărite se numără dezvoltarea abilităţilor de autocunoaştere şi intercunoaştere, optimizarea încrederii în sine, dobândirea unor atitudini necesare dezvoltării profesionale şi/sau personale.

Atelierul se adresează tuturor celor care doresc să-şi învingă timiditatea, emoţiile şi nesiguranţa, mai ales atunci când sunt puşi în situaţia de a vorbi în faţa unui auditoriu, dar şi celor care doresc să-şi îmbunătăţească abilităţile de vorbire în public.

Cele trei module se vor desfăşura o dată pe săptămână, în fiecare zi de miercuri, începând cu 5 iulie 2017, de la ora 17.00, la Filiala „Ion Creangă” (Casa Sindicatelor, Bd. Socola, nr. 34) şi vor avea o durată de 2 ore fiecare. Temele cuprind comunicarea publică, gestionarea emoţiilor şi limbajul non-verbal şi sunt structurate după cum urmează:

5 iulie – Public Speaking: cum să te simţi confortabil atunci când eşti pus în situaţia de a face o prezentare (exerciţii de pronunţie, dicţie, intonaţie, tonalitate).

12 iulie – Gestionarea emoţiilor: Cum scapi de nodul din gât? (tehnici actoriceşti de relaxare).

19 iulie – Limbajul non-verbal: Ce facem cu mâinile? (gestică, mimică, privire).

Trei lucruri care ne sperie, trei lucruri pe care le facem în fiecare zi inconştient, dar pe care le vom conştientiza în cadrul cele trei întâlniri.

Atelierul va fi susţinut de Bogdan Matei, actor la Teatrul Municipal Bacovia (Bacău), absolvent al Universităţii de Artă „George Enescu” cu o experienţă de 17 ani pe scena mai multor teatre din ţară şi trainer-formator.

Participarea este gratuită, pe bază de înscriere prealabilă. Vârsta minimă este de 16 ani.

Înscrierile se fac prin telefon, la numărul 0332110044, pe e-mail, la adresa programe@bjiasi.ro sau direct la sediul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi – Serviciul Proiecte şi Programe Culturale (Bd. Ştefan cel Mare, nr. 8-10, Galeriile Comerciale, mezanin).

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.