La sfârşitul anului viitor vom afla dacă vom avea o autostradă care să lege Bucureştiul de Moldova

La sfârşitul anului viitor vom afla dacă vom avea o autostradă care să lege Bucureştiul de Moldova

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat la interviurile DCNews că va exista o alternativă pentru drumul E 85 care face legătura între București și Moldova.

Lucian Șova a vorbit despres stadiul lucrărilor pentru drumul care va fi alternativă pentru E 85. „Există coridorul 9 pe care avem finanțare europeană, drum expres chiar de mare vitează; au fost socase la licitație studii de fezabilitate și proiectare pentru segmentele Ploiești-Buzău, Buzău-Focșani, Foccșani-Bacău, Bacău-Pașcani, în paralel cu acest drum, în afara localităților. Dacă iese din studiul de fezabilitate autostradă, va fi autotstradă. În proiecția companiei Egis, care a făcut proiectul de masterplan, reieșea din studii că ar fi trebuit să fie autostradă, a fost recalibrat în anii trecuți ca fiind drum expres. Avem declarați câştigătorii pentru studiul de fezabilitate și proiectare. Sigur că parcurgem o etapă de contestații acum, dar și aici condiționalitatea impusă de noua reglementare cu privire la cauționarea oricărei contestații cu 2% din valoarea ofertată poate că va mai stinge din elanul contestatarilor de profesie. La sfârșitul anului viitor vom avea și proiect tehnic pentru aceste segmente de drum astfel încât să scoatem la licitația construcția a unei autostrăzi sau a unui drum expres”, a spus ministrul la interviurile DCNews.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.