Lider PNL: „Starea infrastructurii poate reprezenta un risc major în cazul unui potențial conflict”

Lider PNL: „Starea infrastructurii poate reprezenta un risc major în cazul unui potențial conflict”

Deputatul PNL Dumitru Oprea îi solicită Ministrului Apărării Naționale, Mihai-Viorel Fifor, să prezinte românilor o analiză privind riscurile prezentate de infrastructura rutieră și feroviară deficitară din Regiunea de Nord-Est în cazul unui potențial conflict.

Întrebarea a pornit de la recenta dezbatere organizată la Iași – „Provocări de securitate în Sud-Estul Europei” – dar și de la necesitatea începerii în regim de urgență a lucrărilor de proiectare și execuție a autostrăzii Ungheni-Iași-Târgu Mureș.

În întrebarea adresată Ministrul Mihai-Viorel Fifor, prof. univ. dr. Dumitru Oprea atrage atenția că, în urma conferinței „Provocări de securitate în Sud-Estul Europei”, organizată la Iași, s-au evidențiat provocările la adresa securității și stabilității din regiunea de sud-est a Europei. În acest context, parlamentarul ieșean i-a solicitat Ministrului Apărării Naționale să precizeze dacă există studii de impact privind riscurile și efectele la care este expusă Regiunea de Nord-Est ca urmare a lipsei de infrastructură feroviară și rutieră, în ipoteza apariției unui conflict în zonă. De asemenea, Dumitru Oprea a mai întrebat înaltul oficial guvernamental dacă România își va putea onora obligațiile asumate pentru asigurarea securității și stabilității spațiului din sud-estul Europei, în lipsa unor infrastructuri strategice rutiere și feroviare corespunzătoare.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.