Liturghii în limba engleză la Episcopia Catolică

Liturghii în limba engleză la Episcopia Catolică

Episcopia Romano-Catolică din Iaşi organizează slujbe în limba engleză pentru credincioşii care nu vorbesc limba română.

Prima liturghie în limba engleză a avut loc zilele trecute în catedrala romano-catolică „Sfânta Fecioară Maria Regină” din Iaşi, urmând ca, în fiecare duminică, de la ora 12.30, pe perioada anului universitar, exclusiv în vacanţe, să fie continuate aceste liturghii.

De asemenea, un preot a fost prezent în timpul Liturghiei şi pentru a-i spovedi pe credincioşi.

„Iniţiativa vine prin decret episcopal şi din grija Preasfinţitului Petru Gherghel de a oferi tuturor vorbitorilor de limbă engleză, şi mai ales studenţilor, posibilitatea ca în Iaşi să găsească o «Casă departe de Acasă“, au precizat reprezentanţii episcopiei.

Creştinii catolici din Iaşi se pot spovedi în limba engleză la preotul Lucian Păuleţ.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.