Locuri de muncă pentru botoșăneni

Locuri de muncă pentru botoșăneni

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoșani va organzia vineri, 20 octombrie, „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţii promoţiei 2017”.

Botoşănenii care vor să se angajeze vor avea la dispoziţie 380 de locuri de muncă în cadrul evenimentului ce va avea loc în incinta Uvertura Mall pentru cei din municipiul Botoşani şi în incinta punctului de lucru al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dorohoi pentru cei din această localitate.

Reprezentanţii AJOFM susțin că la eveniment poate participa oricine, inclusiv cei care nu au absolvit anul acesta, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Dintre cele 380 de locuri disponibile până în acest moment, 366 sunt pentru persoane cu studii medii, 14 celor adresate cu studii superioare, 59 sunt pentru cei care se încadrează în rândul persoanelor cu handicap şi 107 sunt pentru cei care doresc să-şi facă ucenicia la locul de muncă. Cele 14 locuri de muncă adresate celor cu studii superioare sunt împărţite pe domenii de activitate, 2 locuri pentru ingineri textile, 4 pentru economişti, 3 pentru ingineri mecani şi cinci pentru agenţi marketing.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.