Un copil de 12 ani va rămâne mutilat pe viață pentru că primarul Iașiului este preocupat de orice altceva mai puțin de ceea ce trebuie să facă pentru orașul pe care-l conduce. Acesta este doar ultimul exemplu care arată că primarul Mihai Chirica trăiește într-o lume paralelă cu cea reală, de zi cu zi, din municipiul Iași…
Conform Ziarului de Iași, un autobuz care circula dinspre Dacia către Spitalul de „Recuperare” a atins cu trapa de aerisire un cablu și șufa metalică, pe care le-a tras de pe stâlpi, lovind foarte puternic în gură și față un copil care aștepta la semafor. Copilul a suferit un traumatism cranio-facial, cu plăgi tăiate la nivelul ambelor buze, fractură de maxilar, fracturi dentare şi comoţie cerebrală și a fost trimis la Spitalul „Sf. Maria”, medicii apreciind că au de-a face cu un „caz complex”!
Despre genul acesta de cabluri, care ar fi trebuit îngropate încă din anul 2015, conform unei hotărâri de Consiliu Local, primarul Iașiului, Mihai Chirica, spunea în 2013: „Este o obligaţie provenită dintr-o hotărâre a Consiliului Local privind îngroparea cablurilor de pe stâlpi de la limita străzilor, obligaţie pe care o vor duce la îndeplinire, pentru că deja au început să pună în subteran cablurile. Va mai fi de trecută în CL şi utilizarea tubulaturilor pe care noi le-am adus prin fonduri europene, să vedem cum găsim portiţa legală. Mai departe de atât, credem că în doi ani toate cablurile vor fi îngropate”!
Între timp, Mihai Chirica, viceprimar pe atunci, a fost și primar interimar, iar acum este primar plin al municipiului Iași. Ce a făcut cu aceste cabluri în toată această perioadă? Nimic! El este preocupat să trăiască într-o lume care, după cum s-a văzut, nu are nicio legătură cu viața acestui oraș.
Mihai Chirica zâmbește în conferințe de presă (sunt atât de multe de am senzația că este purtător de cuvânt al primăriei și nu primar). Dă sfaturi la televiziunile de casă și îi ceartă „părintește” pe cei care îndrăznesc să-l tragă la răspundere pentru modul în care gestionează situația din municipiul Iași.
În lumea lui, Mihai Chirica este un revoluționar. Iese în piață la proteste, crede că are capacitatea de a spune cine poate și cine nu poate să fie prim-ministru în România, se ceartă cu cei din partidul care l-a făcut șef în Iași. În lumea reală, Mihai Chirica a reușit să izoleze Iașiul din toate punctele de vedere.
În lumea lui, Mihai Chirica are senzația că face jocuri la nivel național. În lumea reală, Mihai Chirica nu este în stare să rezolve problemele din transportul local sau să finalizeze sistemul de management al traficului!
În lumea lui, Mihai Chirica este o mică vedetă locală. Își pune o „ie” pe el, iese în fața Palatului Culturii, face 2-3 poze și are senzația că are Iașiul la picioare. În lumea reală, Mihai Chirica nu a reușit să rezolve problema haitelor de maidanezi care circulă liberi prin Iași (mai țineți minte câți oameni au ajuns la spital în stare extrem de gravă din cauza acestor haite?) și de câțiva ani se face că nu vede cablurile care atârnă prin tot orașul și care constituie în orice moment un pericol public.
În lumea reală, un astfel de cablu a mutilat pe viață un copil de 12 ani! Dar, pentru Mihai Chirica acest lucru are mai puțină importanță, el trăiește în lumea lui, îmbrăcat în „ie”…
Citește și „De ce tinerii politicieni ajung la groapa de gunoi a istoriei?”
Sursa foto: Facebook