Începând de miercuri, 30 septembrie, se suspendă orele față în față la câte o clasă de la mai multe unități școlare din județul Iași.
Măsura a fost adoptată marți, 29 septembrie, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
În toate cele șapte cazuri au fost înregistrați elevi infectați cu virusul SARS-COV-2.
„În urma anchetelor DSP, Consiliile de administrație au propus suspendarea cursurilor școlare, în modalitatea fată în fată, pentru câte o clasă din următoarele scoli: Liceul economic de turism Iași, Grădinița cu Program Prelungit nr 8 Iași, o clasă de la Colegiul Național Iași, o clasă de la Liceul Teoretic Mitropolit Varlaam Iași, Școala Gimnazială Iacob Negruzzi din Trifești, structura Școala Gimnazială Hermeziu, la fel propunere pentru trecerea la activităti online pentru o clasă. Și mai avem propuneri pentru suspendarea cursurilor școlare în modalitatea față în față pentru Școala Gimnazială Deleni, structura Grădinița cu Program Normal Deleni și pentru Școala Gimnazială Nicolae Iorga Iași, structura Grădinița cu Program Prelungit nr. 26 Iași”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Antonina Bleorţ.