Maricel Popa crede că Dăncilă sprijină Iașul și Moldova

Maricel Popa crede că Dăncilă sprijină Iașul și Moldova

Președintele PSD Iași, Maricel Popa, s-a grăbit să o laude, din nou, pe Viorica Dăncilă, noul prim ministru, despre care a spus că a susținut Iașul și Moldova.

Explicația dată de Popa se bazează pe prezența a șase moldoveni în Guvern, de parcă asta ar avea vreo legătură cu influența sa la liderii partidului.

„Mă bucură faptul că doamna Viorica Dăncilă a acordat o atenţie sporită Iaşului şi Moldovei. Toţi liderii din această regiune am dat dovadă de unitate şi sprijin reciproc. Şase dintre ministerele cele mai importante vor fi conduse de miniştri propuşi de organizaţiile din zona Moldovei (Ana Birchall – viceprim-ministru pentru implementarea Parteneriatelor Strategice, susţinută de PSD Vaslui, Valentin Popa la Ministerul Educaţiei Naţionale, susţinut de PSD Suceava, Daniel Andruşcă la Ministerul Economiei, susţinut de PSD Neamţ, Lucian Şova la Ministerul Trasporturilor susţinut de PSD Bacău şi cei doi ieşeni de la Ministerul Justitiei şi Ministerul Comunicaţiilor sustinuţi de PSD Iaşi).

Cred că este cel mai echilibrat guvern propus de PSD din toate punctele de vedere. Şi mă refer aici la pregătirea profesională a celor care vor face parte din noul cabinet, dar şi la reprezentativitatea geografică. Sunt şi nume noi, dar şi ministri din vechiul guvern. În ceea ce ne priveşte pe noi, ieşenii, l-am susţinut pe Tudorel Toader pentru că este un profesionist desăvârşit, iar munca sa de până acum la Ministerul Justiţiei a fost foarte eficientă, lucru apreciat, de altfel, de toţi colegii. În acelaşi timp, pregătim şi viitorul, iar Bogdan Cojocaru este unul dintre tinerii social-democraţi care au pornit de jos şi merită şansa de a-şi demonstra la cel mai înalt nivel priceperea şi pregătirea profesională.

Sunt convins că noul cabinet va da o dimensiune europeană guvernării şi va continua realizarea programului de guvernare în forma discutată azi în Comitetul Executiv Naţional. Suntem obligaţi să ne respectăm angajamentele faţă de români. Vreau să îi asigur pe ieşeni că, si pe mai departe, preocuparea mea va fi să aduc cât mai mulţi bani în judeţ. Până acum sunt 430 milioane de euro care se vor regăsi în proiecte ce vizează modernizarea infrastructurii rutiere, spitalelor, construirea de şcoli şi grădiniţe, extinderea reţelelor de apă şi canalizare”, a declarat Maricel Popa.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.