Maricel Popa, în luptă cu Mihai Chirica: ieșenii vor beneficia de 44 autobuze electrice şi 16 tramvaie, de la Guvern

Maricel Popa, în luptă cu Mihai Chirica: ieșenii vor beneficia de 44 autobuze electrice şi 16 tramvaie, de la Guvern

Președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, a delcarat că ieşenii vor beneficia de 32 tramvaie noi şi 44 autobuze electrice. Achiziţia acestor mijloace de transport este în fază de licitaţie, iar cel târziu la sfârşitul lunii iulie, vor putea fi cunoscuţi ofertanţii pe fiecare procedură în parte.

În desfăşurare sunt patru licitaţii: trei ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi una a Primăriei Iaşi. Toate cele patru proiecte au ca sursă de finanţare fonduri europene. MDRAP vrea să livreze Iaşului 44 autobuze electrice şi 16 tramvaie.

Termenele de deschidere a ofertelor sunt cuprinse între 21 iunie şi 29 iulie: 16 tramvaie cu o lungime de 26 m – Primăria Iaşi (21 iunie, anulată între timp), 16 tramvaie cu o lungime de 30 m – MDRAP (2 iulie), 24 autobuze electrice cu o lungime de 10 m – MDRAP (17 iulie) şi 20 autobuze electrice cu o lungime de 12 m – MDRAP (29 iulie).

Valoarea totală a achiziţiilor se ridică la aproape 520 milioane lei (inclusiv TVA), respectiv circa 110 milioane euro – cea mai mare investiţie în parcul auto al transportul public local din ultimii 30 ani. Achiziţiile făcute de MDRAP pentru Iaşi fac parte dintr-un program naţional al autorităţii centrale, în condiţiile în care MDRAP va livra mijloace de transport nu doar Iaşului, ci şi altor oraşe din ţară.

Prima licitaţie a MDRAP a fost lansată în luna ianuarie 2019 pentru achiziţia a 16 tramvaie. În acest caz, achiziţia face obiectul unei licitaţii dedicate Iaşului având în vedere lungimea tramvaielor (30 metri). Pentru 16 tramvaie, MDRAP estimează că va cheltui 184 milioane lei, respectiv 11,5 milioane lei/tramvai.

Iniţial, ofertele trebuiau deschise în luna martie, dar termenul a fost prelungit de mai multe ori, ultima actualizare din sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP) datând de săptămâna trecută când a fost anunţată data limită de 2 iulie. Unul dintre argumentele pentru prelungirea termenului a vizat solicitarea companiilor interesate să participe la licitaţie.

„Ministerul Dezvoltării nu a mai lăsat de această dată lucrurile la mâna Primăriei Iași pentru că aici s-a dat dovada de o crasă incompetență, recent, prin încercarea de achiziție a unor autobuze electrice cu fonduri de la Ministerul Mediului. Iașul va beneficia de consistențe fonduri europene și guvernamentale pentru achiziția a 44 de autobuze electrice și 16 tramvaie noi. Îi recomand primarului să fie mai ponderat în aprecieri pentru că nu are niciun merit în acest proiect”, a declarat Maricel Popa.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.