Maricel Popa promite cursă Iași – Timișoara

Maricel Popa promite cursă Iași – Timișoara

Preşedintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, a declarat, după o întâlnire cu ministrul Transporturilor, că în locul cursei Blue Air, care făcea legătura între Aeroporturile Iaşi şi Timişoara ar putea să apară o cursă Tarom.

„Intenţionăm să reluăm cursele către Cluj şi Timişoara, şi de aceea am discutat cu ministrul Transporturilor şi am găsit susţinere. Se va implica în ceea ce priveşte operarea de către compania Tarom a acestor curse. De altfel am stabilit deja pentru zilele următoare o întâlnire cu reprezentanţii companiei“, a declarat Maricel Popa.

Desfiinţarea zborului Iaşi – Cluj – Timişoara de către compania Blue Air a stârnit nemulţumirea nu numai a pasagerilor, dar şi a celor care au văzut în asta închiderea singurei legături rapide a Iaşului cu vestul ţării.

Tarom ar putea să închidă chiar din martie alte două rute operate din Iaşi, Torino şi Madrid. Și Blue Air ar putea să închidă cursa operată spre München.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.