Măsuri de urgență propuse de prefect pentru a trece de ger

Măsuri de urgență propuse de prefect pentru a trece de ger

Prefectul Iașului, Marian Șerbescu, a convocat duminică, 25 februarie, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență având în vedere avertizarea meteorologică cod portocaliu de ger persistent, rafale de vânt și ninsori temporare.

Codul Portocaliu va fi în vigoare până joi, 1 martie, ora 10.00.

„În această perioadă, o atenție deosebită trebuie acordată persoanelor aflate în situații sociale dificile, inclusiv persoanelor fără adăpost. La nivelul fiecărei comunități trebuie identificate persoanele în vârstă, cele fără adăpost pentru a se putea lua, punctual, măsuri de punere în siguranță. Totodată, pe perioada codului portocaliu se va asigura permanența la fiecare primărie din județ, reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență urmând să facă verificări prin sondaj. Am dispus și ca persoanele care fac dializă, dar și femeile însărcinate, să fie monitorizate atent și, dacă va fi cazul, să fie aduse din timp la unitățile medicale. În ceea ce privește intervențiile pe drumurile locale, județene și naționale, am primit asigurări că există stocuri suficiente de material antiderapant și că se lucrează constant pentru îndepărtarea zăpezii. Am luat în discuție astăzi și eventuale probleme legate de alimentarea cu gaz și energie electrică. Se fac demersuri pentru a se asigura o presiune și o cantitate suficiente de gaz pentru a evita orice fel de probleme“, a spus Marian Șerbescu.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.