Fără nicio conotație de natură… (de orice natură), trebuie să recunosc faptul că îmi este dor de timpurile în care fluierașul lui Maricel Popa trimitea comunicate. Precizare: i-am zis „fluieraș” pentru că este arbitru de fotbal, nu din alt motiv!
Să continuăm, așadar. Mi-e dor de vremurile în care comunicatele Consiliului Județean erau scurte (atât de scurte că uneori nu le vedeai), concise și bune de publicat. Fără comentarii pe lângă, cu mici greșeli pe aici pe acolo (scuzabile, pentru că fluierașul era simpatic), dar, una peste alta, în regulă.
De ceva timp, în locul acestor bijuterii de comunicare m-am trezit cu niște kilometri de aprecieri și comentarii pe diverse teme, care, din nefericire, bagă întregul Consiliu Județean Iași în… (alegeți varianta care vă place)!
Cică ar fi scrise de una Eliza Chirica, un fel de guru al comunicării în Iași, dată fiind „experiența” sa în domeniu. Am văzut-o de vreo câteva ori pe la televiziunile locale, vorbind!
Pare, așa, înfiptă bine, dar nu în profesie, ci în cu totul altceva (probabil viață), pentru că nu-i este dat chiar oricui să fie purtător de vorbe (la Direcția de Asistență Socială sau la OCPI).
Nu știu câte comunicate scrise de Eliza Chirica ați văzut dumneavoastră până ca „experta” să ajungă la CJ, dar eu, chiar cu ajutorul prietenului Google, nu am găsit mai mult de 3 din 2005 până acum! Asta da experiență demnă de Consiliul Județean Iași.
Și pentru că pare a avea mulți ani în spate în zona comunicatorilor, m-am așteptat ca Eliza Chirica să știe măcar să scrie.
Pentru că în 15 ani de experiență, probabil, cineva și-a rupt din timpul liber și a învățat-o să nu pună virgulă între subiect și predicat. Tot așa cum mulții ani de experiență au învățat-o că nu-ți poziționezi șeful pe care-l slujești în situații penibile, punându-i în gură declarații care-l fac de… râsul țării (asta ca să dau doar două exemple)!
Și pentru că necunoașterea este de mai multe feluri (am impresia că Eliza chiar poate înțelege asta), o să o ajutăm pe purtătoarea de cuvânt a lui Maricel Popa să înțeleagă în ce zonă se situează.
Fiți atenți! Cităm din cuvântătoarea cu experiență a lui Maricel Popa: „Prezent la începerea lucrărilor, președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa a luat o bucată din covorul asfaltic turnat la ultimele reparații ale drumului iar astăzi, le-a prezentat în plen, consilierilor județeni calitatea îndoielnică a acestui asfalt cu precizarea că firma care s-a ocupat atunci de reparațiile drumului a turnat covorul asfaltic direct pe pământ fără a respecta procedurile de lucru corecteceea ce a condus la deteriorarea rapidă a drumului”! Am reprodus exact cum a scris!
Așadar, în afară de faptul că a pus virgule aiurea, că nu a pus virgule acolo unde trebuia, guru Eliza a repetat într-o singură frază de 3 ori „asfalt/asfaltic” și 3 ori „drumului”!
Da, domnule, așa scrie un purtător de cuvânt care lucrează cu Maricel Popa și care are ani de experiență în spate!
Nu insistăm și cu alte comunicate (scrise în majoritatea lor cam la fel), dar nici cu celebra declarație în care Iașiul ere pe locul 2 pe țară la bani obținuți pe PNDL 2… A râs toată lumea de Maricel Popa, nu puteam să mai răsucim și noi cuțitul în rană, dar putem să-l felicităm pentru cuvântătoarea pe care și-a luat-o… prin transfer!
Deci, ca să concluzionăm: Vlădutze, îmi este dor de tine! Măcar și pentru simplul fapt că ai bun-simț! Căci despre scris… cel puțin tu recunoști că ești fluieraș, adică arbitru de fotbal!
Sursa foto: web.telem.ro și facebook